De ce Byron nu e genial… dar ar putea fi

 

Byron & Luiza ZanAm fost în seara asta la Teatrul de Arta Bucuresti la un concert Dan Byron & Luiza Zan. Sala foarte mică, doar acustico-electric, majoritar o chitară + 2 voci. Una din cele mai bune cântări la care am asistat. Între cei doi e chimie (muzicală) pură. Dan Byron are timbrul deosebit pe care îl știe toată lumea, când face un cover de fapt reinventează piese  și e pur și simplu… Dan Byron. Iar Luiza Zan are o voce care poate dărâma un teatru mic, sau umple dealurile și văile din Nepal, sau distruge întreg Drumul Taberei cu amplificarea corectă 🙂

În fine, a fost genul de concert care te spală, te pune pe gânduri și te ridică (măcar un pic) din clisa zilnică. Și pe parcursul lui am găsit (sau cred că am găsit) răspunsul la o întrebare care mă chinuie de vreun an: de ce Byron nu e genial. Tot timpul când îi ascult, live sau înregistrare, am tot timpul senzația asta. Că sună bine, foarte bine… dar lipsește ceva. Instrumentele sunt acolo, vocea e acolo, versurile sunt acolo. De ce nu au scos până acum o melodie care să străpungă, să ajungă un hit internațional?

M-am săturat ca singurii artiști români cu succes internațional să fie parașute ca Dan Bălan și Inna. Vreau o formație de rock din România care să iasă din țară și să cânte ceva cu substanță. Iar byron (formația sau solistul, voi alegeți) are – pe hârtie – tot ce îi trebuie. Timbrul lui Dan Byron e deosebit și, deși nu are o gamă extraordinară, nici nu e nevoie neaparat de ea. Are complexitate în compoziție, are nuanțe, instrumentația e OK, versurile sunt profunde.  Dar lipsește ceva.

Și cred că știu ce. Continue reading