Samsung Galaxy S3 Mini Review

În ultima săptămâna am decis să fac un experiment: am renunțat la iPhone și la Windows Phone, și am folosit ca telefon principal un Android (șoc). E vorba de Samsung Galaxy S3 Mini, un telefon ce rulează aproape cea mai recentă versiune de Android, 4.1.1. (Între timp s-a lansat Android 4.2, dar povestea respectivă nu a decurs prea bine)

Samsung-Galaxy-S3-Mini-Front-locked-21. Exterior

Telefonul arată foarte bine și calificativul „draguț” nu ar fi nepotrivit. E făcut din plastic lucios, dar finisajele nu arată a ieftin. Senzația pe care o ai când îl ții în mână este plăcută și telefonul are o dimensiune potrivită, grație unei dimensiuni rezonabile a ecranului. Spre deosebire de fratele mai mare, Galaxy S3, pe Mini chiar îl poți ține și opera în același timp cu o singură mână.

Ecranul are o dimensiune de 4 inchi și ăsta e cam maximul cu care mă pot acomoda. Față de iPhone sau de Nokia Lumia 800, ecranul e mai lat, de aceea ca să apăs pe butonul de back din stânga-sus era un pic mai dificil și mai incomod decât la celelalte două. Dar per total ergonomia mi s-a părut OK și nu am avut probleme să mă acomodez cu el.

Nu mi-a plăcut însă că designul nu este unibody, spatele fiind detașabil. Mai mult, când scoți telefonul din cutie bateria e pusă separat. Asta înseamnă că înainte de a-l putea folosi trebuie să îl „dezasamblezi” ca să introduci cartela SIM și bateria. Spatele e destul de dificil de scos și, fiind făcut din plastic subțire, stai cu emoții că-l strici înainte să îl fi folosit. Același capac detașabil a început după câteva zile și să scoată un mic sunt la apăsare pe colțurile din partea inferioară, chiar dacă este bine poziționat.

2. Specificații

Galaxy S3 Mini te-ai aștepta să fie o versiune micșorată a lui Galaxy S3 Maxi. Dar lucrurile nu sunt deloc așa. La Mini și specificațiile au intrat la apă. Are un procesor dual core la 1 Ghz (față de quad core la 1,4 GHz pentru S3) și 1 GB de RAM.

Asta nu înseamnă că specificațiile lui Galaxy S3 Mini sunt rele. Procesorul și memoria RAM oferite sunt principiu suficiente unui utilizator mediu.

Samsung-Galaxy-S3-Mini-BackCamera principală este doar de 5 MP (S3 are o cameră de 8 MP), iar camera frontală e doar VGA (față de 1,9 MP la S3). Performanțele camerei foto de pe S3 Mini sunt mediocre în cel mai bun caz, și nu aș recomanda celor care își folosesc mult telefonul pentru fotografii (Instagram, de exemplu). Fotografiile de interior la o luminozitate bună a ambientului au foarte mult zgomot și culorile sunt distorsionate, aproape de neutilizat.

Partea cea mai tristă e că multe funcții de pe S3 nu există DELOC. Nu ai NFC, dar aici nu cred că plânge nimeni. Însă, lipsesc în mod inexplicabil funcții basic, cum ar fi haptic feedback la apăsarea butoanelor touch de la baza telefonului, sau gestul de swipe cu toată palma ca să faci un screenshot. Nu am înțeles de ce au eliminat aceste detalii (care îți fac viața mai roză) de pe S3 Mini și mi s-a părut o meschinărie. (Să mai spuneți despre Apple că omit intenționat funcții ca să te mulgă de bani…)

Samsung-Galaxy-S3-Mini-front-lit-right-hand3. Sistem de operare

Deși nu sunt fan Android, trebuie să admit că Android 4.1 arată mult mai bine și se mișcă mult mai fluid decât versiunile anterioare. Întreg sistemul de operare arată mai matur și este mai stabil.

La nivel de design, în continuare prefer iOS sau Windows Phone. Androidul tot nu are acea simplitate și eleganță reținută de pe iOS, nici nu este inovator și fluid precum Windows Phone.

Android 4.1 beneficiază de „Project Butter”, lăudatul și atât-de-necesarul proiect de fluidizare a interfeței sistemului de operare. Pe Galaxy S3 Mini promisiunea este în mare parte ținută și tranzițiile sunt destul de line. Există în continuare ceva sughițuri (la apriția tastaturii sau la scroll în lista de contacte), dar experința generală e plăcută.

În perioada destul de scurtă de o săptămână am întânit și ceva erori, dar nici una fatală care să necesite restartarea telefonului. Cele mai multe probleme l-am avut cu aplicația de telefon (cea pe care o folosești ca să suni oameni). Uneori apăsam pe apelare, duceam telefonul la ureche și așteptam – nu se întâmpla nimic. Altă data în timp ce mă suna cineva telefonul îmi spunea că trebuie să încarc bateria și nu puteam nici să închid dialogul, nici să răspund. Per total, aplicațiile de telefon + contacte mi s-au părut cele mai lente din întreaga experiență.

4. Utilizare

Când cumperi un telefon contează cel mai mult la ce îl folosești. Eu am folosit Galaxy S3 Mini timp de o săptămână mai ales pentru:

  • Citit feed-uri RSS
  • Verificat eMail
  • Facebook
  • web surfing de nevoie
  • Ascultat radio online
  • Însemnări/notițe
  • Verificat rezultate la meciuri (NBA)

Când analizez experiența de pe S3 Mini, o compar cu o experiență globală pe care am avut-o pe alte platforme (iOS, Windows Phone). Pentru că atunci când vine vorba de un smartphone, nu mai e vorba de cine face sisstemul de operare și ce hardware are, ci de întregul ecosistem. Uneori, o singură aplicație care lipsește sau e vizibil inferioară poate face diferența.

Ca RSS, am folosit aceeași aplicație pe care o am și pe iOS – Feedly, iar pe Android e chiar mai bună. În ceea ce privește Facebook, aplicația Android e mai slabă decât pe iOS (cea actuală, nu ne referim la coșmarul din trecut), iar comparativ cu Windows Phone e mai puțin stilată, dar mai rapidă la actualizare.

Aplicațiile de mail sunt însă un dezastru pe Android. Atât aplicația generală, cât și cea de Gmail, nu sunt în stare să redimensioneze un newsletter ca sa încapă pe ecran. Nici dacă încerci cu pinch & zoom nu reușești să vezi tot emailul. În plus, pt newsletterele făcute în HTML, nu ai zoom la double tap (cum ai de exemplu în browserul Chrome). Am încercat și alte aplicații de email, cum ar fi Aqua sau K9. Aceeași incapacitate inexplicabilă de a dimensiona corect imaginile. Per total, calitatea scăzută a aplicațiilor de email de pe Android e un deal braker pentru mine.

Chrome pentru mobil e un browser excelent, iar asta știe toată lumea (mulți îl folosesc pe iOS în locul lui Safari). Nicio plângere aici.

În rest, aplicațiile de entertainment sunt OK, unele chiar mai bune decât pe iOS sau Windows Phone (NBA Game time, de exemplu).

5. Concluzie

Galaxy S3 Mini e potrivit pentru cei vor un smarphone capabil, dar au un buget mai restrâns. Aici mă gândesc mai ales la cei care sunt la prima întâlnire cu un telefon inteligent și nu au nici așteptări foarte mari, nici portofelul prea larg.

Este foarte potrivit de asemenea pentru publicul feminin. Arată bine, e un pic glossy și poate fi ținut comod și dacă ai mâini mai mici.

Nu este însă un telefon de top, de aceea nu l-aș recomanda celor pasionați de telefoane inteligente capabile.

Pe scurt: un telefon pe Android la un preț corect, care își merită banii și oferă o experiență plăcută de utilizare. Însă, în comparație cu un Lumia 800/820 sau un iPhone 4S, aleg unul din cele din urmă.

Cele mai bune prețuri pentru Samsung Galaxy S3 Mini le găsiți la:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s