Review: Tableta Google Nexus 7

Recunosc: am fost foarte răutăcios când s-a lansat tableta Google Nexus 7. Dar în ultima săptămână am apucat să mă joc pe îndelete cu ea. Iată mai jos concluzille mele.

Atenție: urmează „păreri personale”. Dacă sunteți alegici la ele, puteți găsi bullshit pe siteul oficial  și, ocazional, pe multe siteuri sau bloguri de profil.

Preambul

Primele momente cu tableta în mână nu au fost foarte fericite.

1. Am intrat în Gmail și am vrut să răspund la un email. Nu am putut din cauza funcției auto correct, care distrugea tot ce scriam. După îndelungi căutări prin sistem, a trebuit să caut pe net să aflu cum dezactivez funcția. De fapt, setările tastaturii nu sunt la setările de sistem, sunt separate. Și ca să ai acces la ele trebuie să ții apăsat pe „microfon” ca sa apară setarile… Usability gândit de programatori…

2. Verific corespondența in Gmail. Nu pot sa văd integral un newsletter eMag, deoarece nu are pinch to zoom pt imaginile inline și nici auto size la double tap.

3. Am intrat în PlayStore să descarc niște aplicatii. La un moment zice ca are updates, dau update all. Prima aplicație era Google Calendar. De fiecare dată când trecea la altă aplicație să facă update, reîncarca pagina de Google Calendar și nu puteam să ies de acolo până nu a terminat de făcut update. După aceea, când instalam o aplicație, îmi reîncărca pagina de Google Calendar. Fail.

Cu toate astea, nu m-am lăsat bătut. Am stat 2 zile folosind tableta ca principal device și doar ce nu puteam face pe tabletă am făcut pe Mac. Adică:

  • verificat mail
  • citit RSS
  • browsing
  • rețele sociale
  • jucat jocuri

Trebuie să recunosc, partea a doua: Google Nexus 7 nu este deloc o tabletă rea.

1. Hardware

Forma tabletei o face ușor de ținut într-o mână și este foarte potrivită pentru citit emailuri, RSS sau cărți. Materialele sunt de calitate și oferă o senzație plăcută. Spatele cauciucat este moale și confortabil, asigură o priză bună și e plăcut la atingere (ceea ce nu pot spune despre iPad).

Nu pare deloc o tabletă „ieftină”, deși nu îți oferă sentimentul premium pe care îl cultivă Apple. Față de prima generație Kindle Fire sau Galaxy Tab, este în cu totul altă ligă. Nu știu însă cum stă în fața noilor tablete de 200$ lansate în toamnă (Fire HD, Nook HD etc.).

De departe cel mai mare atu al tabletei este ecranul. Nexus 7 are un ecran superb, cu rezoluție foarte bună, culori vibrante și luminozitate orbitoare. Totul arată mai bine pe acest ecran, inclusiv sistemul de operare Android 😛

În ce privește jocurile, întotdeauna s-au mișcat foarte bine, inclusiv la cele cu grafică bogată. Timpii de încărcare erau uneori mari, dar asta poate fi și din cauza dezvoltatorului.

2. Software

Probably the ugliest logo in the world

Nexus 7 vine cu Android 4.1, aka prăjitura cu jeleu. Cu această versiune, Android câștigă 2 lucruri majore:

  1. Se mișcă mai bine – interfața este fluidă, nu mai există lag sau sughițurile de la versiunea 3.X
  2. Arată mai bine – în sfârșit Android nu mai arată ca o interfață desenată de programatori. Designul este mai elegant și mai matur. Nu are rafinamentul și atenția pentru detaliu de la iOS și nici nu e la fel de sexy ca Windows (Phone) 8. Dar, în sfârșit, Android arată BINE.

La capitolul nemulțumiri:

  • imaginea de lock screen și background aleasă mi se pare neinspirată – tot acel zgomot din imagine nu mi se pare atât de artistic
  • Există însă mici sughițuri: Chrome mai sacada uneori la scroll pe pagini cu posturi lungi, foto și video (recenzii, de obicei). Aplicațiile se mai blocau sau răspundeau greu, în ciuda mușchilor quad core din spate.
  • Ce m-a exasperat a fost tastatura standard Android, care arată urât și pe acest form factor este greu de folosit. În portret nu poți tasta simultan cu ambele degete mari, cum faci pe telefon, deoarece e prea mare. În landscape tastele nu sunt suficient de mari ca să tastezi rapid cu ambele arătătoare de la cele 2 mâini cum faci pe iPad, deoarece e prea mică. Per total, experiența de introducere text mi s-a părut deficitară.

Dar per total, 4.1 este la ani lumină față de 3.X și  mai plăcut decât 4.0. Iată că tot untul ăla pe care l-au băgat în prăjitură a dat gust bun.

3. Aplicații

Aici lucrurile încep să scârțâie. Google Play în sfârșit are și o față pentru tablete (până acum era dezastru). În locul iconițelor mici gândite pentru telefon și a spațiilor goale enorme lăsate de scalarea la ecrane mai mari, pe homepage în Google Play avem bannere. (Și bannerele în sfârșit au rezoluția necesară ca să nu se mai pixeleze pe tablete de 10 inch.) Nu arată grozav și, comparativ cu AppStore din iOS 6 (foarte smooth), e cu câțiva ani în urmă. Dar e o îmbunătățire.

Partea bună la Google Play:

  • Răspunde mai rapid decât App Store (care uneori e exasperant)
  • Aplicațiile se descarcă și se instalează mai rapid decât App Store.

Nota 10 pentru asta.

Însă cea mai mare problemă la tabletele care rulează Android este că există foarte puține aplicații optimizate pentru tabletă. Toată lumea spune că Google Play are tot 700.000 de aplicații ca și App Store, dar uită că în App Store peste 260.000 sunt făcute pentru iPad.

Cei de la Google au făcut o listă de recomandări pentru tablete și acolo nu cred că sunt mai mult de 100. Unele sunt foarte bune, cum ar fi IMDB sau TED, care arată bine, se mișcă bine și au versiune de portret cât și landscape. Pentru citit RSS am folosit Feedly, care arată grozav, deși mă cam deranja dimensiunea prea mică a textului, pe care nu îl poți ajusta.

În schimb, majoritatea sunt aplicații de telefon scalate și arată groaznic. Asta e valabil și pentru aplicații de bază cum ar fi Facebook, Twitter sau Wikipedia. Câmpurile de login sau search sunt enorme, textul e prea mic, imaginile se scaleaza aiurea. Sunt utilizabile, dar experiența e mult inferioară iOS.

În ce privește aplicațiile preinstalate, cea mai mare dezamăgire e aplicația de Gmail. Nu poate să facă un lucru foarte basic: să scaleze imagini inline, sau să te lase să faci pinch to zoom. Asta înseamnă că la newslettere mai late trebuie să te plimbi stânga-dreapta ca să vezi tot conținutul. O scăpare impardonabilă ce compromite experiența.

Aplicația de Maps arată excelent pe ecranul Nexus 7 și se mișcă bine. Dar, spre surprinderea mea, Apple Maps este și mai rapid în încărcarea conținutului și ajustarea lui în funcție de nivelul de zoom. Apple Maps este de fapt incredibil de rapid (pe iPad 2, nu 4), dar prefer hărți mai precise dar mai încete, decât rapide și eronate.

Chrome încarcă ceva mai rapid paginile decât Safari, dar nu are funcție de Reader care să îți afișeze doar textul, fără reclame. Problema cu browsingul pe Nexus este aspectul ecranului (mai aproape de 16:9 decât de 4:3). În portret e prea îngust și textul e mic. În landscape e textul destul de mare, dar pe verticală spațiul e atât de mic încât trebuie să scrolezi tot timpul. O experiență inferioară, care poate fi compensată de o funcție Reader (probabil va veni curând).

Google Play are o interfață oribilă și nu înțeleg rostul acestei aplicații. Pare mai mult un draft, decât un produs finit. Better luck next time.

Concluzii

Nexus 7 chiar e o tabletă foarte OK. Arată bine, se mișcă bine. Forma este perfectă pentru a fi ținută cu o mână și aspectul ecranului o face potrivită pentru citit de toate: cărți, mail, RSS etc.

Pro:

  • Materialele din care e construită
  • Forma ergonomică și compactă
  • Android 4.1 arată ca un sistem mobil matur, potrivit și pentru tablete

Contra:

  • Tastatura software
  • Google Play încă nu pare făcut pentru tablete
  • Foarte puține aplicații optimizate pentru tablete
  • Aplicații de bază (Facebook, Twitter etc.) sunt în continuare aplicații de telefon scalate și experiența este inferioară iOS

Nexus 7 nu e deloc cum au prezentat-o Google la lansare: doar un receptacol hardware pentru conținut din Google Play. Nexus 7 e o tabletă în adevăratul sens al cuvântului, prima tabletă bună pe Android pe care o testez. Iar Google Play, în afară de aplicații, nu există în România.

Încă o lecție învățată de la Apple. Când echipa de software și cea de hardware lucrează împreună, iese un produs de calitate care oferă o experiență mai bună.

O cumpăr?

Aș putea trăi cu Nexus 7 ca singur mea tabletă, fără probleme. Ba chiar mi-ar face plăcere în majoritatea cazurilor.

Întrebarea este: aș cumpăra-o? Din păcate, nu.

Nu aș renunța la iPad pentru Nexus 7, deoarece experiența totală oferită de iOS este superioară. E o platformă mai matură, care oferă aplicații multe, făcute bine și gândite special pentru tabletă. Dacă este să aleg o tabletă mică, aș alege iPad mini. Componentele hardware aparent mai slabe sau rezoluția ecranului nu mă deranjează, sunt foarte fericit cu iPad 2 actual (de la care iPad mini împrumută mai toate componentele).

Dacă aș vrea să părăsesc universul iOS, aș merge pe Microsoft Surface. Ecosistemul lor este bazat pe premize mai solide decât nisipurile mișcătoare de pe Android și faptul că tableta împarte platforma cu sistemul de operare pentru PC cred că va genera mult mai repede aplicații de calitate. În plus, limbajul de design Metro e mult mai inovator și mie mi se pare că arată cel mai bine la momentul actual. Sunt îndrăgostit de interfața inaugurată cu Windows Phone 7, iar Windows 8 pare un OS stabil, rapid și gândit corect din temelie. Îl folosesc pe PC și abia aștept să îmi bag degetele în el 🙂

Dar, dacă sunteți fani Android și nu vreți nici să mușcați din măr, nici să vă riscați cu Microsoft, Nexus 7 scrie pe voi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s